Un tânăr din Suceava a dat foc la două case după ce recitase pasaje din Biblie

Un tânăr din Suceava a dat foc la două case după ce recitase pasaje din Biblie
Un tânăr din Suceava a dat foc la două case după ce recitase pasaje din Biblie / Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto - caracter ilustrativ
Publicat: 22/02/2021, 16:53
Actualizat: 22/02/2021, 16:53

Un tânăr din județul Suceava și-a incendiat sâmbătă, 20 februarie, propria casă, dar și pe cea a tatălui său după ce a avut o dispută cu acesta.

Incidentul a avut loc în localitate Cornu Luncii, în jurul orei 13:25, când tânărul în vârstă de 28 de ani i-a incendiat casa tatălui său. Ulterior și-a incendiat și propria casă, transmite obiectivdesuceava.ro.

Gesturile dramatice făcute de sucevean au avut loc după ce, în jurul orei 11:45, cel cunoscut sub numele de G. Ilie-Petru a avut o dispută verbală cu tată lsău, G. Petru. Bărbatul în vârstă a sesizat că fiul său este foarte agitat, că se află sub influența alcoolului și că recitase pasaje din Biblie.

Tânărul se afla sub influența băturilor alcoolice

La fața locului au intervenit autospeciale de pompieri din cadrul I.S.U. Bucovina-Detașamentul de Pompieri Fălticeni, cât și din localitatea Cornu Luncii care au localizat și lichidat incendiul.

Autoritățile au stabilit drept cauză a incendiului „folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul”. În urma incidentului, nu au rezultat victime omenești sau animale și nici nu a existat pericol de propagare la alte locuințe ori bunuri aflate în vecinătate.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere prin incendiere”.

G. Ilie-Petru a fost internat la spitalul de neuropsihiatrie, în vederea expertizării și stabilirii discernământului.

Tragedie cumplită: Doi părinți și fiica lor de 4 ani, decedați într-un incendiu! Alți trei copii se află în spital

O tragedie cumplită a avut loc în Exeter, Marea Britanie, acolo unde în urma unui incendiu doi părinți și fiica lor de 4 ani și-au pierdut viața. Alți trei copii ai acestora sunt internați în spital.

Daniel Și Kaylie Rudge au decedat alături de fiica lor Lily, în vârstă de 4 ani, din cauza unui incendiu care a izbucnit în casa lor din zona St. David, Exeter. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de duminică, 21 februarie. Alți trei copii ai familiei, doi băieți, unul în vârstă de 4 ani iar celălalt de 9, dar și o fetiță în vârstă de 7 ani, care se aflau în casă la momentul incendiului, sunt internați în spital.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Monica Tatoiu, diagnosticată cu cancer. Medicii au avertizat-o: „Am o hemoragie cumplită”
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o...
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×